Personal cred ca Perfectiunea este Dio.
Analizand din mai multe puncte de vedere si nu doar cel personal, am incercat sa realizez o sinteza a ce inseamna Perfectiunea.
Desavarsirea intru Dio pare a fi consensul in filosofia crestina ca si principiu de atingere a Perfectiunii, deci Dio este Perfectiune.
Din punct de vedere filosofic crestin romano catolic
Dio cere tuturor crestinilor lucrarea si pregatirea perfectiunii, adica Dumnezeu cere ca noi sa devenim desavarsiti in toate faptele bune. Cerinta de Perfectiune este repetata de mai multe ori in Noul Testament si joaca un rol important in credinta crestina. In evanghelia dupa Matei, Isus a spus discipolilor:”Voi, trebuie sa fiti perfecti, ca si Tatal din Ceruri care este perfect”(5:48). Explicatia acestei cerinte poate fi in intelegerea de catre om a imaginii perfecte a lui Dio, precum si desavarsirea credinciosilor in Dio. Perfectiunea credinciosilor prin imagina lui Dio a fost pierduta prin pacatul originar si poate fi redobandita prin Cristos.
Athanasius a creat formula fundamentala a perfectionarii crestine: “Dio a devenit om in masura in care noi ne-am desavarsit in Dio.”
Doar prin perfectiune poate face inteleasa imaginea lui Dio in oameni, accentul cazand in ultimul timp de pe “copii lui Dio” pe “prietenii lui Dio”. Aceasta este cea mai relevanta comuniune descoperita intre Dio si fiinta umana.
Tratarea acestui principiu in filosofia crestin ortodoxa
Aceasta se poate traduce prin desavarsirea omului, prin viata de desavarsire ce consta in postiri, privegheri, metanii, dormiri pe pamant, si alte asprimi de acestea ale corpului.
De asemenea, perfectiunea este in rugaciunile mintale, in sihastrie, retragere, tacere si viata de indrumare, de formare, adica a trai dupa o lege a cumpatarii si a masurii. Pacatele ofenseaza si se opun existentii lui Dumnezeu: aici e raul; pacatul loveste in bunatatea lui Dumnezeu, in puterea si in intelepciunea Lui. Si nu numai pentru aceasta este numit imperfectiune si nedesavarsire, fiindca ofenseaza si huleste desavarsirea lui Dumnezeu; si in aceasta consta pacatul si nelegiuirea fiindca calca si distruge poruncile lui Dumnezeu si dupa cum orice cuvant spus impotriva lui Dumnezeu este numit hula fiindca loveste in Dumnezeu, tot asa orice pacat este numit lovirea lui Dumnezeu nu numai fiindca in sine este opus perfectiunii, dar si fiindca aceasta venind de la creatura da a intelege ca facatorul este hulit deoarece El insusi este rau in Sine.
Din punct de vedere al gandirii hinduse
Pornind de la ideea ca vorbim aici în mod corelativ de Infinit şi Posibilitate, nu este pentru a stabili între aceşti doi termeni o distincţie care n-ar putea exista în realitate; în acest caz, Infinitul este considerat în special sub aspectul său activ; pe când Posibilitatea este aspectul său pasiv (aici activ şi pasiv fac referire la Brahma şi la Şakti a sa din doctrina hindusă); însă fie că îl privim ca activ sau pasiv, este întotdeauna Infinitul, care nu poate fi afectat de aceste puncte de vedere contingente, iar determinaţiile, oricare ar fi principiul prin care se efectuează, nu există aici decât în raport cu concepţia noastră. Este acelaşi lucru cu ceea ce spune şi doctrina extrem-orientală printr-o altă terminologie: ,,perfecţiunea activă” - QIAN şi ,,perfecţiunea pasivă” - KUN (vezi Yi Jing), Perfecţiunea, în sens absolut, fiind identică cu Infinitul înţeles în toată indeterminarea sa. Aici este de fapt analogia, dar într-un grad şi dintr-un punct de vedere mai universal, a ceea ce sunt, în fiinţă, ,,esenţa” şi ,,substanţa”.
Deci Fiinţa nu include Posibilitatea totală, neputând fi în consecinţă identificată cu Infinitul; punctul de vedere în care se situeaza Perfectiunea este mult mai universal decât cel în care nu avem de luat în considerare numai Fiinţa.
Din punct de vedere al gandirii taoiste
Descrierea lui Chuang-tzu despre Tao, “Indefinibilul”, ca si a celor care doresc unirea intru Tao, admite existenta Perfectiunii Tao, care poate fi atinsa, prin Omul Perfect ce isi va adapta viata la ritmul fortelor naturii, devenind parte din ele, impartind Infinitul si Imortalitatea, care trec de ciclul unei vieti obisnuite si a mortii. El va deveni Pur, Perfect.
”Patterns in Comparative Religion”(1949), carte scrisa de Mircea Eliade, descrie ideea de perfectiune intru Dio ale mai multor religii in mod stiintific. Intradevar e foarte interesant de observat cum se trateaza comparativ Perfectiunea de catre religii prin principalele carti Imnurile Vedice, Upanisadele si Bhagavat-Gita, Biblia sau Coranul, Tabula Smaragdina, Zoharul sau Sepher Yetsirah s.a..
Din punct de vedere psihologic – Pattern – Arhetip al Tuturor
Pe baza evaluării psihologice a omului, mereu s-a ajuns la un Arhetip al tuturor lucrurilor, ceva care este perfectul acelui lucru. Curentul psihologic care a lansat ideea patternului, al arhetipului, este Gestaltismul. Acesta sustinea ca noi in orice demers psihologic am avea, plecam de la patternul acelui lucru, de la perceptia noastra despre ce inseamna acel lucru.
Exemplu: noi pentru a desemna un scaun vom apela la pattern, imaginea perfecta pe care ne-am dobandit-o prin experienta personala de pana atunci, avuta cu acel obiect. La fel putem extrapola acest exemplu la ideea noastra despre Dio, putand fi descris ca un Tipar Etern şi Ideal.
Din punct de vedere al existentei umane
Eliminând orice altă teorie şi privind doar ceea ce avem în jurul nostru, perfecţiunea este realizarea, pragul critic, atins/ă de unul sau mai mulţi indivizi! Istoric vorbind, perfecţiunea are la rândul ei un itinerariu până la a ajunge la manifestarea ei maximă! Ceea ce acum putem considera perfecţiune, acum în prezentul de 1 secundă sau mai puţin, după, va fi o imperfecţiune, deoarece mereu există evoluţia şi mereu se va modifica orice!
Aşadar avem perfecţiunea ca fiind ceva instabil şi deloc fix,nestabilind ceea ce reprezintă. În cazul acesta totuşi perfecţiunea în noi e clar că există, dar cum anume să o înţelegem ca să nu îi oferim o percepţie greşită!
Perfecţiunea există, dacă noi tindem spre ea, e simplu şi clar că îi pargurgem itinerariul, dar dacă perfecţiunea nu există, ambiţia în evoluţie şi dorinţa de schimbare nu ar mai avea acoperire! Deci perfecţiunea există!
Natura e perfectă, animalele sunt perfecte, universul e perfect, totul din jurul nostru e perfect, defapt totul din jurul nostru e aşa cum trebuie să fie, şi poate e aşa cum ne dorim să fie! Noi de ce să nu fim perfecţi? Existenţa umană e perfecţiune, prin paradoxul dintre însuşirile umane şi caracteristicile individuale ale tuturor! Suntem mici perfecţiuni într-o uriaşă perfecţiune!
De ce n-ar există perfecţiunea?
Pentru că nu e ceva fix, pentru că nu o putem descrie clar, pentru că perfecţiunea nu descrie ci doar etichetează, pragul maxim de evoluţie, ceea ce şi el nu este clar definit pentru că evoluţia continuă nu permite fixarea termenilor de barieră, pentru limitele de pol opus sau mijlocii ale existenţei umane!
